Darul este al doilea volum al seriei Cronicile regatului Chiveis.

Undeva in viitor, la sute de ani distanta de momentul prezent, un virus mortal si un razboi nuclear au distrus civilizatia in forma pe care o cunoastem azi. Tehnologia moderna a disparut cu totul, iar istoria este in mare parte uitata. Supravietuitorii se lupta sa-si reorganizeze viata si au inceput sa-si recladeasca civilizatia, construindu-si regate dupa organizarea feudala.
 

Exilati din iubitul lor tinut, regatul Chiveis, Teo si Ana calatoresc spre zari necunoscute, manati de dorinta de a gasi cealalta jumatate a Scrierii Sacre a lui Deu. Dar gasirea unui manuscris stravechi e departe de a fi o treaba simpla, mai ales cand cei doi sunt supusi incercarilor, ispitelor si chiar ajung sa fie despartiti de-a lungul procesului. Intr-o expeditie presarata la tot pasul de pericole, criminali si prejudecatile elitei societatii, legatura stransa dintre Teo si Ana este supusa testului absolut. Desi Noul Testament ar putea fi gasit in Roma cea indepartata, se poate ca pretul pe care trebuie sa-l plateasca sa fie prea mare pentru ei?

Litfin a tesut o poveste fascinanta in lumea futurista plina de aventuri pe care a imaginat-o. Cunostintele sale bogate intre-ale istoriei si teologiei i-au fost de folos pentru a infatisa o naratiune credibila, imbibata la fiecare cotitura de valorile nestemate ale harului si rascumpararii divine. - dr. Thomas Cornman, prorector al Universitatii Cedarville

 

O poveste magnifica despre iertare si puterea dorintei de a cunoaste adevarul cu orice pret. E imposibil sa citesti Darul si sa nu dobandesti o mai mare apreciere fata de Scriptura si o intelegere mai profunda a credintei crestine. - Michelle Sutton, scriitoare

- Veniti pe aici, pelerinilor, se auzi o voce solemna. Intrati pe Usa cea Sfanta, caci este an jubiliar. Ana si Teo se uitara unul la altul, apoi se conformara.
Interiorul cladirii era chiar mai uluitor decat isi imaginase Ana. Ochii ii fura atrasi mai intai de o structura indepartata, un baldachin sustinut de coloane rasucite si spiralate. Razele de soare luminau baldachinul din cupola aflata chiar deasupra lui. Privirea ii aluneca apoi in sus, neincetand a se minuna de imensitatea spatiului cuprins de marea cladire. In cele din urma, privirile i se oprira asupra unei statui din dreapta.
- Mergeti sa o vedeti, ii indemna barbatul in haine preotesti care ii intampinase. E o lucrare de o mare frumusete.
Ana inainta spre sculptura, cu pasi tot mai iuti. Reprezenta o femeie tanara, acoperita cu un val - semn al modestiei si tinand in poala trupul unui barbat mort. Era gol, cu exceptia unei panze care ii acoperea coapsele. Capul barbatului atarna pe spate in timp ce femeia il legana cu o expresie senina si pioasa.
- Cel Strapuns, ii lamuri preotul. Impreuna cu mama sa.
- Oh... E atat de emotionant! Ana simti ca tristetea se instapaneste in ea, insa emotia pe care o traia era mai mult decat mila pentru soarta lui Iesus. Fu surprinsa sa descopere ca era puternic atrasa de acel om vrednic de mila. Desi nu-si putea explica de ce, Ana gasea suferinta lui nobila. Cumva chiar... triumfatoare.
Teo se apropie de statuie.
- Cartea lui Zaharia spune: "Isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns." Si iata-ne aici, privindu-l.
- Cred ca mai exista o referire la Cel Strapuns in Scrierile Sacre, interveni Ana. Am citit-o aseara in Prima. Profetul Isaia spune ceva de genul: „Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti." Teo intoarse capul si se uita lung la Ana, care nu reusi sa isi dea seama daca el gasea afirmatia ei ridicola sau profunda. Tocmai atunci preotul le facu semn cu mana.
- Prieteni! Marele-parinte va asteapta. Veniti."