Pornind de la evenimente reale - abandonarea nou-nascutilor in boxele pentru bagaje din gari, fenomen care a luat amploare in anii '70 in Japonia -, Ryu Murakami incearca sa-si imagineze in romanul Copii de aruncat ce ar simti si cum s-ar adapta cei abandonati intr-o lume care i-a refuzat. Doi astfel de copii, Hashi si Kiku, cresc impreuna mai intai intr-un orfelinat din Tokyo, iar apoi in aceeasi familie adoptiva, intr-un mic sat de pe o insula. Chiar din perioada in care se afla la orfelinat, se dovedeste ca amandoi au probleme: Hashi da semne de autism, iar Kiku are o adevarata obsesie pentru mijloacele de transport, fugind adesea de la orfelinat doar pentru a putea calatori intr-unul. Drumul lor in cautarea mamelor care i-au abandonat se transforma intr-un periplu suprarealist prin peisajul straniu si violent al Japoniei de la sfarsitul secolului XX.